Despre tine înfloreşte teiul
despre sânii tăi în floare
ceru-mbracă-n stele cheiul
valul mării rău mă doare
Despre sânii tăi în floare
toate florile-mi vorbesc
dragostea care pe care
demon cu chip îngeresc
Toate florile-mi vorbesc
ceru-mbracă-n stele cheiul
dorul meu prea omenesc
despre tine înfloreşte teiul
Despre sânii tăi în floare
îngerii nu pot să zboare
(din volumul „Cezeisme II”)
...Omul ăsta cată să fie inginer, altfel nu se explică graba și precizia mișcărilor!...
Costel Zăgan
- Ești un nimic, domnule, un nimeni, un excremente cu ochi! Faci degeaba umbră pământului!Ce spun eu, n-ai nici măcar o umbră acolo, cât o fi umbra de mică!
Umbli brambura agățat de gâtul vieții!
Și mai pretinzi că iubești limba română: prostii!
Hai spune, dom profesor: CÂT FAC DOI ORI DOI ÎN LIMBA ROMÂNĂ?
Vezi că nu știi? Vezi că ești un tâmpit?
Ia-ți boarfele astea de poezii și du-te învârtindu-te acasă! Poate că ai acolo vreun animal care te-ascultă!
Vreo găină mai cititoare! Că eu mi-s sătulă până-n gât de aerele tale geniale!
Auzi: GENIALE! TÂMPITULE!
Stai și dormi în fața copiilor! Nu știu cum nu ți-e rușine să visezi ziua-n amiaza mare!
Ce-i tot dai cu analize-n sus și analize-n jos?
Mai bine pune mâna pe-o metodică mai actuală, vezi simți ceva?
MĂGARULE! N-o mângâia, că nu-i femeia ta!
Costel Zăgan, DEȘERTUL DE CATIFEA, 2015
Ajungă-i zilei răutatea ei
și mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă și femei
sunt singur Doamne deci exist
Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
și dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană
E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar și singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei
Și mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist
Costel Zăgan, POEME INFRACȚIONALE, 1995
Ajuns în această lume
cu mandat de aducere
îmi recunosc vina
sunt român din tata-n fiu
n-am cum să ies din această închisoare
limba română
libertatea mă sufocă
excelentă remarca dom judecător
că toată ziua-bună ziua
îmi dau aere de latin sadea
da recunosc am geniul inimii
vorba lui Nietzsche
adevărul meu umblă gol-goluț
ca și România
patria mea mortală
Costel Zăgan, Erezii second hand, 2014
Doamne Iisuse al limbii române
iartă-mă că-ți răstignesc cuvântul
viața trece numai visul tău rămâne
îl păstrez în mine răstignindu-l
Iartă-mă că-ți sângerez cuvântul
este trup din trupul tău preasfânt
de-l rostesc se-nfiorează gândul
fără tine nu există niciun gând
Este trup din trupul tău preasfânt
viața trece visul însă mai rămâne
niciodată azi și mâine și oricând
Doamne Iisuse al limbii române
Iartă-mă că-ți sângerez cuvântul
îi dau viața-n mine răstignindu-l
Costel Zăgan, CEZEISME, 2008
Mâinile se roagă mângâind, iubito Despre tine înfloreşte teiul despre sânii tăi în floare ceru-mbracă-n stele cheiul valul mării rău mă doar...
