MI-E LEHAMITE, DOAMNE!

 - Ești un nimic, domnule, un nimeni, un excremente cu ochi! Faci degeaba umbră pământului!Ce spun eu, n-ai nici măcar o umbră acolo, cât o fi umbra de mică! Umbli brambura agățat de gâtul vieții!     Și mai pretinzi că iubești limba română: prostii! Hai spune, dom profesor: CÂT FAC DOI ORI DOI ÎN LIMBA ROMÂNĂ?    Vezi că nu știi? Vezi că ești un tâmpit? Ia-ți boarfele astea de poezii și du-te învârtindu-te acasă! Poate că ai acolo vreun animal care te-ascultă! Vreo găină mai cititoare! Că eu mi-s sătulă până-n gât de aerele tale geniale!    Auzi: GENIALE! TÂMPITULE! Stai și dormi în fața copiilor! Nu știu cum nu ți-e rușine să visezi ziua-n amiaza mare!    Ce-i tot dai cu analize-n sus și analize-n jos? Mai bine pune mâna pe-o metodică mai actuală, vezi simți ceva?    MĂGARULE! N-o mângâia, că nu-i femeia ta! Costel Zăgan, DEȘERTUL DE CATIFEA, 2015

Ajungă-i zilei răutatea ei și mie fericirea de-a fi trist nevoie n-am de votcă și femei sunt singur Doamne deci exist Dă-mi fericirea de-a fi trist e pâinea mea cotidiană și dacă nu e nu insist tratează-mă cu altă rană E pâinea mea cotidiană nevoie n-am de votcă sau femei dar și singurătatea trece-n goană ajungă-i zilei răutatea ei Și mie fericirea de-a fi trist mă sinucid iubito deci exist Costel Zăgan, POEME INFRACȚIONALE, 1995 

 Ajuns în această lume cu mandat de aducere îmi recunosc vina sunt român din tata-n fiu n-am cum să ies din această închisoare limba română libertatea mă sufocă excelentă remarca dom judecător că toată ziua-bună ziua îmi dau aere de latin sadea da recunosc am geniul inimii vorba lui Nietzsche adevărul meu umblă gol-goluț ca și România patria mea mortală Costel Zăgan, Erezii second hand, 2014

 Doamne Iisuse al limbii române iartă-mă că-ți răstignesc cuvântul viața trece numai visul tău rămâne îl păstrez în mine răstignindu-l Iartă-mă că-ți sângerez cuvântul este trup din trupul tău preasfânt de-l rostesc se-nfiorează gândul fără tine nu există niciun gând Este trup din trupul tău preasfânt viața trece visul însă mai rămâne niciodată azi și mâine și oricând Doamne Iisuse al limbii române Iartă-mă că-ți sângerez cuvântul îi dau viața-n mine răstignindu-l Costel Zăgan, CEZEISME, 2008

 Pe câmpia geto-dacă n-are cine să mai tacă Pe câmpia românească n-are cine să vorbească Au au au ce vreme-amară au fugit munții din țară Că nu-i munte ci câmpie ceea ce nu-mi place mie Că nu-i deal ci e genune ceea ce nu pot eu spune Că eu tac tu taci el tace tăcerea de cap își face De aceea te-aș ruga fă Doamne cu noi ceva Ori ne urcă ori coboară de pe crucea socială Ca din nou pre el urmându-l izbăvească-ne cuvântul Costel Zăgan, Hiperbole blitz, 2005

 La sfârșitul acestui poem te va trezi muzica florii de cireș iubito Costel Zăgan, VARA DIN SUFLET, 2023

 Stimați cititori poetul nu se scrie nici cu liniuță de unire nici de despărțire poetul se învață pe de rost nașterea poezia moartea pardon posteritatea restu-s cuvinte poezia începe mâine dacă nu v-ați luat hrană rece puteți folosi elegiile lui Rilke de îmbrăcat vă dezbracă poezia lui Emil Brumaru după Eminescu urmează bazarul Costel Zăgan, EMINESCIANA, 2023

 tu la vorbitor un vulcan de zăpadă limba română Costel Zăgan

 Mă doare-n Europa mă doare în Atlantic mă doare ce-a zis popa mă doare-n metru antic Mă doare-n Atlantic și-n Asia mă doare mă doare că-s romantic ca un apus de soare În Asia mă doare mă doare ce-a zis popa și în vacanța mare mă doare-n Europa Și chiar ăn Singapore mă doare vreo trei ore Costel Zăgan, VARA DIN SUFLET (ANTOLOGIE), 2023