Ajungă-i zilei răutatea ei
și mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă și femei
sunt singur Doamne deci exist
Dă-mi fericirea de-a fi trist
e pâinea mea cotidiană
și dacă nu e nu insist
tratează-mă cu altă rană
E pâinea mea cotidiană
nevoie n-am de votcă sau femei
dar și singurătatea trece-n goană
ajungă-i zilei răutatea ei
Și mie fericirea de-a fi trist
mă sinucid iubito deci exist
Costel Zăgan, POEME INFRACȚIONALE, 1995
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu